Fanii sunt dezamăgiţi! Blizzard îşi cenzurează propriile jocuri de dragul ratingului
Cu câteva dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile sub centură, este posibil să vă supere decizia celor de la Blizzard de a-şi cenzura propriile creaţii.
În imaginea de mai sus este ilustrat Tychus, unul dintre cele mai importante şi populare personaje din Starcraft. În cazul Starcraft 2, acesta este atât de vital întregii poveşti încât primul trailer pentru respectivul titlu a fost construit în jurul său.
Imaginea sa împreună cu trabucul aprins în gură a fost atât de impozantă încât foarte mulţi gameri l-au îndrăgit şi au ajuns să-l considere emblematic pentru franciză. Heroes of the Storm este iminentul joc de tip MOBA al celor de la Blizzard. Printre personajele cu care puteţi concura în diverse competiţii se numără caractere din toate francizele deţinute de dezvoltatorul american: Starcraft, Warcraft şi Diablo.
Din păcate, deşi Tychus este prezent printre cei cu care puteţi merge la luptă, nu acelaşi lucru este valabil şi pentru trabucul pe care îl ţine foarte hotărât în gură în imaginea de mai sus. În teorie, este posibil să nu vă deranjeze această omisiune , dar dacă sunteţi un fan adevărat al universului Starcraft şi aflaţi motivaţia din spatele său, e foarte probabil să vă schimbaţi părerea.
,,DA. Ştim că nu este bine să fumezi, toată lumea ştie. DAR! nu este sarcina celor de la Blizzard să se asigure că nu o facem oricum. Este o parte centrală a caracterului Tychus. ADUCEŢI-I ÎNAPOI TRABUCUL!” Acesta este doar unul dintre răspunsurile de pe un flux de pe Reddit dedicat eliminării trabucului din Heroes of the Storm.
Din respect pentru fani, un dezvoltator din echipa Blizzard a justificat cât se poate de clar eliminarea acestui element din iminentul joc. Totul are legătură cu ratingul de pe cutia noului titlu. Pentru ca acesta să poate fi achiziţionat şi jucat de adolescenţi, trabucul trebuia să dispară. Alternativa la cenzură ar fi implicat realizarea de două versiuni diferite ale jocului pentru vârste sau pieţe diferite.
Decât să muncească însă mai mult, Blizzard a ales varianta mai uşoară. În altă ordine de idei, Heroes of the Storm momentan se află în beta deschis, iar lansare oficială a jocului va avea loc pe 2 iunie.